Singurul om care poate avea cu adevărat grijă de tine și care va participa decisiv în evoluția ta ești chiar tu. Nu mai aștepta nimic de la nimeni. Ceilalți au problemele lor, au invidii, orgolii, proiecții, frici. Trage tare pentru transformarea ta.
Uite câteva sfaturi:
1. Nu ai nevoie de nicio motivație. Ai nevoie de rutine sănătoase, de consecvență, seriozitate, ambiție. Rezultatele vor veni odată cu munca grea.
2. Sănătatea ta depinde tot de tine. Învață să mănânci corect. Fă sport. Dormi bine. Ieși la o plimbare în natură. Socializează. Stai la soare. Ascultă muzică. Citește. Iubește.
3. Dă-ți timp. Nu mai alerga după lucruri care să vină peste noapte. Nimic bun nu vine așa. Dă-ți câțiva ani pentru transformare, pentru învățare, pentru un business.
4. Oricât de dureros ar fi, renunță la oamenii din jur care te trag în jos. Chiar dacă ți-au fost prieteni de mulți ani. Sau chiar din familie. Ai nevoie de oameni cu obiceiuri bune, pozitivism, ambiție.
5. Nu mai da vina pe absolut nimeni pentru ce ți se întâmplă rău. E vina ta. Ai responsabilitate, ia lecția de acolo, mergi înainte cu capul sus. Învață să devii mai puternic.
6. Lucrurile se așază. Dar nu de la sine. Timpul nu vindecă nimic singur. Universul nu-ți bagă nimic în traistă. Totul cere acțiune din partea ta. Muncă. Voință. Comunicare. Iertare. Perseverență. Umilință.
7. Dacă ridici ziduri între tine și lumină, vei sta mereu în umbră. Dărâmă aceste ziduri mintale și mergi cu încredere prin lumină. Gândurile sănătoase se vor vedea în realitatea ta.
V.