Uneori sunt ca o mare cuprinsă de furtună.
Uneori sunt ca o mare cuprinsă de furtună.

Uneori sunt ca o mare cuprinsă de furtună.

Uneori sunt ca o mare cuprinsă de furtună. Nu mai văd nici la câțiva metri în fața mea, de sus cad ploaia și tunetele. Am mintea sufocată într-o pâclă groasă și valurile mă izbesc din toate părțile. Caut cu disperare un refugiu. Se spune că-n mijlocul furtunii e calmul desăvârșit și acolo trebuie să ajungi. Dar cum? Caut o cale, o dâră, un reper. O stâncă. O stâncă de care să mă agăț, să mă înfig cu ghearele apoase și să mă stabilizez, știind că ea e imuabilă în marea de vacarm. Dar poate o stâncă să calmeze o mare? Pare o luptă disproporționată. Trag aer prin porii impregnați cu apă grea și mă agit tot mai tare, amestecat în disperarea-mi crescândă. Uneori visăm să se termine totul și să ne terminăm odată cu el. Alteori suntem capabili de lupte incredibile și nu ne mai gândim la finalizare, prinși cu energiile în eforturile cerute sau necerute. Uneori amplificăm luptele cu gândurile noastre. O facem din lipsă de experiență, repere, stânci.

Am învățat greu să mă predau când marea mea e în furtuni uriașe. Am învățat să recunosc furtunile, să le definesc grosier la început, apoi tot mai în detaliu, plutind odată cu ele. Predarea nu e una pasivă, ci cere o cantitate de energie. Când am furtuni, mă mișc cu ele. Nu împotriva lor, ci cu ele. Furtuna e menită să tulbure marea, la fel cum alte lucruri sunt menite să tulbure rocile, iarba, stelele. Dar fiecare vine în cadranul lui, iar furtuna cu marea tot ele fac pace. Alte lucruri pot tulbura natura omului, iar aici cele mai multe furtuni sunt create chiar de noi, în interiorul nostru, exteriorul neaducând niciun tumult, niciun primordiu capabil de deranj. Pacea se deprinde greu, tot pe cale internă. Printr-o predare activă, observație, plutire.

Niciun om nu e o mare veșnic calmă. În marea asta îndestulător de largă, cele mai multe lucruri sunt într-un fraged echilibru. Avem în marea noastră amintiri, întâmplări, emoții, stânci prietenoase, stânci periculoase. Echilibrele se rup ușor, furtunile vin și trec. E-n datoria noastră să restabilim armonia, ocolind stâncile rele, ținându-ne de cele bune, reorganizând ingredientele, țintind către un petec de cer bun. Ce avem în mările noastre, ca un cumul de trecut, e tot ce însemnăm în prezent. Și nu putem arunca ceva. Putem doar să ne predăm unor lucruri, să ne luăm repere, să nu agravăm furtunile, să aranjăm un pic altfel poveștile trecute. Viața nu e despre calm, ci despre lupte și furtuni.

Când te uiți data viitoare la un om, vezi în el o mare. Cum e? E calmă? E agitată? Îi poți fi o stâncă prietenoasă. Îi poți deveni o poveste.

V.

Share:

Facebook
WhatsApp
Email

Hai în comunitatea Motivasion! Peste 22.000 de membri înscriși deja.

Introdu o adresă validă
Adresa asta e deja folosită
The security code entered was incorrect
Mulțumesc pentru înscriere!

3 Comments

  • Merită să întru în comunitatea formată de tine. Cărțile tale, informațiile din ele sunt ceea ce am nevoie în acest moment și de acum încolo. Am citit mult la viața mea, dar în ultima vreme am tot început cărți și ciudat, le-am lăsat la jumătate.
    Pe ale tale le-am citit cap-coadă, ba chiar am recitit unele capitole. Mulțumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.

ON!

Citește mai mult